Noi cercetări demosntrează că, de fapt, avem nevoie să facem mult mai puţină mişcare decât am crede. Desigur, cu cât mai multe exerciţii fizice, cu atât mai bine, însă cercetătorii din Canada au efectuat un studiu pentru a vedea care este minimul de exerciţii fizice necesară unui om pentru o viaţă sănătoasă.
Studiul a fost realizat pe două grupuri de voluntari: unul alcătuit din persoane cu vârste medii şi o condiţie fizică deficitară (dar sănătoşi) şi un alt grup format tot din persoane cu vârste medii, dar care sufereau de boli cardiovasculare. Pentru început, specialiştii au calculat, pentru fiecare individ, nivelul de bază al rezistenţei la efort.
Pentru exerciţiile de rutină, specialiştii au propus ca voluntarii să facă exerciţii pe biciclete medicinale, de 2 ori pe săptămână. Timp de un minut, ei au pedalat cu 90% din maximul de efort (care se măsoară luând ca bază frecvenţa bătăilor inimii, până la 220 pe minut, minus vârsta individului), urmat de un minut de pedalare de relaxare. Acest proces trebuia repetat de 10 ori, astfel încât individul să efectueze un total de 20 de minute de exerciţii.
După doar câteva săptămâni, toţi voluntarii au prezentat o îmbunătăţire a sănătăţii. Această schimbare s-a observat mai ales în cazul celor care sufereau de boli cardiace. Corpurile lor au produs mai multe proteine implicate în producţia de energie şi de oxigen . De asemenea, s-au observat o scădere a riscului de diabet tip 2, datorată îmbunătăţirii nivelului de sensibilitatea la insulină şi a capacitaţii sângelui de a reţine zahăr.
Studiul vine să demonstreze că nu este nevoie să mergem zilnic la sală, atât timp cât ştim ce fel de exerciţii ne-ar face bine. Specialiştii subliniază faptul că nu e nicio problemă dacă facem mai multe exerciţii, dar că, pentru unii dintre noi, care nu au destul timp, este bine să ştim că 40 de minute de mişcare, pe săptămână, sunt de ajuns pentru a ne menţine în formă.
Sursa: Dvice